Precizare necesară, dar nu suficientă…
Mulți confundă sau pun semn de egalitate între Cartierul Nou Metalurgiei și Metalurgiei Park. Ambele noțiuni au apărut relativ recent în piața imobiliară din Capitală, așa că această confuzie este oarecum scuzabilă.
Cartierul Nou Metalurgiei este un teritoriu vast, situat în extremitatea sudică a Bucureștiului, în sector 4, „botezat” astfel de Premier Imobiliare, compania imobiliară care a scris istoria Zonei de Sud. Se întinde din Șoseaua Berceni, la est, până în strada Turnu Măgurele, la vest, din Bulevardul Alexandru Obregia, la nord, până la limita cu comuna Jilava, la sud. Metalurgiei Park reprezintă doar o mică parte din acest areal, în perimetrul creat de Bulevardul Metalurgiei, Drumul Binelui și Drumul Jilavei.
Datorită poziționării excelente, precum și a nenumăratelor obiective strategice, zona a atras în ultimii 10 ani numeroși investitori privați. Aceștia, sprijiniți intens de autoritățile publice locale, au edificat ansambluri rezidențiale pe mari suprafețe de teren. Unitățile locative, diversificate de la garsoniere până la vile impresionante, au atras interesul tinerilor, al familiilor, dar și al celor care au dorit să schimbe imobilele vechi din cartierele consacrate cu imobile noi (cu avantajele aferente). Astfel, zona veche din sectorul 4 (Alexandru Obregia – Răcoviță – Brâncoveanu – Piața Sudului) se îngemănează perfect cu cea nouă din Cartierul Nou Metalurgiei și oferă celor interesați o paletă extrem de diversificată de oferte imobiliare pentru toate nevoile și bugetele. Expansiunea acestei arii va fi exponențială în următoarea perioadă, urmare firească a investițiilor în infrastructură. Și dăm doar două exemple: noua stație de metrou Tudor Arghezi de pe Șoseaua Berceni și noul parc cu același nume de pe Bulevardul Metalurgiei, care vor polariza interesul dezvoltatorilor și vor crea noi condominii de ultimă generație.