premierimobiliare.ro

Compania imobiliara Premier a pus, practic, sudul Bucurestiului pe harta de interes in industria de profil

 O astfel de afirmatie nu este nici hazardata, nici macar exagerata! La fondarea companiei, cu aproape 30 de ani in urma, sudul metropolei era departe de avantul imobiliar si de imagine din prezent. Am putea spune ca era „Cenusareasa” capitalei, pe aceeasi treapta cu „infamele gemene” Ferentari-Rahova. Marturie stau solicitarile de cumparare de la inceputul anilor ’90, ce incepeau cam asa: „Cumpar apartament Bucuresti, exclus Ferentari, Rahova, Berceni„.

In aceasta perioada ne pregatim de aniversarea celor 3 decenii de activitate. Timp de reflectie, de aducere aminte… Dar si de a rememora cateva etape esentiale care au ridicat Zona de Sud la rangul actual. Una dintre acestea, cel putin din perspectiva noastra, s-a derulat la jumatatea anilor 2000, odata cu inaugurarea portalurilor dedicate exclusiv celor mai importante zone si cartiere ale acestei arii geografice. Cu atat mai mult cu cat, la marginea Sectorului 4, prindea contur o zona ce urma sa devina un pol urban extrem de important, Popesti-Leordeni.

Astfel, au fost create portaluri ale subzonelor ce compun arealul in care Compania Premier si-a inceput si derulat activitatea . Adevarate „ghiduri” pentru cumparatorii ce migrau din tara catre Capitala, dar si pentru cei care schimbau cartierele bucurestene. Ofertele imobiliare propriu-zise din zone precum Oltenitei, Brancoveanu, Giurgiului, Titan-Pallady erau completate de obiectivele de interes, informatii utile pe zona, stiri locale distribuite regulat, lista strazilor , precum si a mijloacelor de transport, unitati de invatamant si spitalicesti, , magazine, restaurante, etc ce le deserveau . Practic, adevarate indrumare ale subzonelor respective, care aveau darul de a ghida, informa si motiva potentialii cumparatori/ investitori. 

Mai mult ca sigur, aceasta misiune, asumata constient de Compania imobiliara Premier, nu se va termina niciodata. Zona de Sud se va extinde permanent, in acelasi ritm (daca nu chiar mai rapid!) cu cel al Bucurestiului. Cu fiecare nou pas, cu fiecare etapa, cu fiecare noua subzona, se simte nevoia unui nou portal. Este si cazul unui cartier nou, rasarit la marginea zonei Alexandru Obregia, (fost Metalurgiei), botezat simbolic si relevant Cartierul Nou Metalurgiei. Are aceeasi misiune si acelasi destin cu al celorlate site-uri ce deservesc ariile invecinate, va informa si va aduna noi rezidenti si noi investitori.

Nota: „Dupa 20 de ani” de Premier nu a fost scris niciodata, Alexandre Dumas are drepturi de autor prea mari si firesti asupra acestui titlu…

Imobiliare sector 4 Bucuresti
Imobiliare sector 4 Bucuresti

Un comentariu la „Compania imobiliara Premier a pus, practic, sudul Bucurestiului pe harta de interes in industria de profil”

  1. Păcat că de 30 de ani faceți același lucru.
    Păcăliți lumea sa cumpere niste gunoaie de imobile la un preț mărit că să va intre vouă bani in buzunare.

    Răspunde

Lasă un comentariu