premierimobiliare.ro

Soseaua Oltenitei va fi complet modernizata!

Una dintre cele mai aglomerate artere de circulatie din Zona de Sud a Capitalei, Soseaua Oltenitei, a intrat in reparatie capitala. Primăria Sectorului 4 a început lucrările de modernizare in ritm alert, dar fara a perturba traficul auto si pietonal. Șoseaua Olteniței, cea care face legătura dintre București și orașul Popești-Leordeni, va fi total reconfigurată și reabilitată.

Într-o primă fază, se va interveni pe tronsonul cuprins între Eroii Revoluției și Piața Sudului, urmând ca ulterior, lucrările să continue și pe cea de-a doua porțiune, dintre Piața Sudului și până la limita administrativă a Sectorului 4.

În cadrul acestor lucrări, Șoseaua Olteniței va fi complet modernizată, prin reabilitarea căii de rulare a tramvaiului și a părții carosabile, pe toată lungimea ei de aproximativ șase kilometri.

Mai mult, vor fi realizate peste 500 de noi locuri de parcare, spațiile verzi vor fi extinse și transformate în mini-oaze de verdeață prin plantare de copaci și arbuști decorativi, iar trotuarele vor fi refăcute de la zero.

Aceste lucrări deosebit de importante și necesare bucureștenilor vor fi realizate în cel mai scurt timp posibil. Având în vedere, totodată, și necesitatea limitării disconfortului produs locuitorilor din zonă și a participanților la trafic, lucrările ar urma să dureze aproximativ 12 luni.

În ultimii cinci ani, Primăria Sectorului 4 a acordat o atenție deosebită infrastructurii rutiere prin prisma investițiilor derulate. Astfel, cele mai importante artere de circulație din Sectorul 4, precum Șoseaua Giurgiului, Șoseaua Berceni, Bulevardul Metalurgiei, stăzile Turnu Măgurele, Caporal Luică și Ion Iriceanu au fost modernizate prin extinderea de la două la patru benzi de circulație, acolo unde situația a permis executarea unor astfel de lucrări, dar și prin amenajarea a zeci de mii de noi locuri de parcare.

Lasă un comentariu