TVA-ul de 5% din România a fost și este un subiect foarte dezbătut. Ce se vă întâmplă după desființarea lui? Nimeni nu trebuie să se hazardeze în a da un răspuns.
Cum stau lucrurile în Europa?
Uniunea Europeană permite fiecărei țări-membre un TVA de bază și până la două TVA-uri reduse, pentru diverse componente ale economiei. Care sunt aceste cote în Europa?
Spania are 21% TVA-ul de baza și doua TVA-uri reduse de 4% și 10%.
Germania are 19% TVA-ul de bază și un singur TVA redus de 7%, aplicat la diferite componente.
Polonia are TVA-ul de 23% și două variante de TVA redus, de 5%, respectiv de 8%.
Ungaria are TVA de 27% și două TVA-uri reduse de 5%, respectiv de 18%.
De ce această paralelă cu Europa? Ca să vedem pe unde suntem.
România, precum știți , are TVA de 19% și două cote reduse de 5%, respectiv 9%, pe diverse componente.
Revenind la construcții și imobiliare, TVA-ul redus pentru social housing, construcții sociale (Alineatul 10 din Directiva UE pentru cotele reduse de TVA) se aplică în fiecare țară diferit.
Avem cazuri, că de exemplu țările surori din Europa de Est: Polonia și Cehia. Polonia are 8% pentru social housing, reprezentând case până în 300 mp și apartamente până în 150 mp. Cehia are 15% social housing, redus de la 21%, pentru maxim 120 mp la apartamente și 350 mp la case.
Ajungem, în final, și la România: 5% pentru social housing, adică locuințe de orice fel, case sau apartamente, până în 120 mp și până în 120.000 euro în acest moment. Sesizați diferența!
Spre deosebire de exemplele de mai sus, noi aprobăm și o limită de preț. În plus, nu aplicăm TVA-ul standard doar pe diferență de preț peste plafonul minim, ci pentru întreg prețul.
Cu alte cuvinte, dacă azi cumperi un apartament cu 120.001 euro în Berceni, TVA-ul se transformă instant în 19% pentru țoață suma. Și, în loc de 120.000 Euro (TVA 5% Inclus), ai plati 136.000 Euro (TVA 19% Inclus). Evident că acest preț de 120.001 Euro nu o să îl găsim niciodată, pentru că majoritatea locuințelor din preajma acestei sume de 120.000 euro s-au aliniat sub plafon. Este de preferat un discoununt care să ducă prețul sub plafon, locuință devenind astfel mult mai vandabilă.
Zilele acestea suntem cu ochii pe decidentii țării și sperăm să se uite în cărțile de istorie sau în manualele de economie înainte de a lua deciziile. De a măsură de 7 ori și de a tăia o singura dată. Istoric vorbind, orice mărire de taxe/ impozite a dus la încasări mai mici la buget și la evaziune fiscală.
„Dumnezeu cu mila!” este o expresie folosită în privința unor acțiuni viitoare nesigure sau sortite eșecului.
Un lucru este cert: deficitul bugetar stabilit de UE pentru anul acesta este de 4,2% din PIB. Mai sunt 5 luni din acest an și deficitul este deja dublu. Primul impuls este să mărești birurile peste noapte. Așa cum am spus, o sabie cu doua tăișuri.
Dumnezeu cu mila!