Cartierele din București sunt rezultatul a peste 500 de ani de istorie, perioadă în care zonele orașului au crescut, au înflorit, au decăzut, și, cel mai important, au strâns o mulțime de povești și evenimente istorice, unele dintre ele devenind chiar numele acestor cartiere.
Cartierele Bucureștiului au apărut documentate prima oară în urmă cu peste 300 de ani, pe când aveau forma unor comune separate de centrul Capitalei de astăzi, însă totuși conectate prin drumuri. Pe atunci se numeau „enorii”, și purtau denumirea preotului din parohia respectivă.
În secolul al XVII-lea, enoriile își schimbă numele în „mahalale”, în urma influenței otomane. Firește, la acea vreme termenul de „mahala” nu avea înțelesul din ziua de astăzi – zonă rău famată, aflată la periferia unui oraș. Un secol mai târziu însă, „mahalalele” Bucureștiului contribuie la transformarea acestui termen într-unul jignitor, astfel că oamenii au preferat în detrimentul acestui termen pe cel de „quartier”, pe gustul francofililor, demn de un Mic Paris în devenire.
Berceni
Numele cartierului Berceni are rezonante vechi. Prima referinta clara este datata in 1701, in timpul razboiului dintre austrieci si otomani. Mai exact, numele Berceni provine de la groful Miklos Bercsenyi, care s-a retras la un moment dat, impreuna cu trupele sale de husari, la sud de Bucuresti, dupa o campanie militara nereusita imptriva turcilor. Mai mult, se spune ca domnitorul Constantin Brancoveanu le-a dat si terenuri (undeva langa Manastirea Vacaresti), iar multi dintre oamenii lui Bercsenyi s-au stabilit pe meleagurile noastre.
Aparatorii Patriei
La marginea de sud a Bucureștilor, în vechiul raion „Nicolae Bălcescu”, lua naștere, la finalul anilor ’20 ai secolului trecut, un cartier de case, cu oameni vrednici și aspri, dar credincioși și buni. Erau veteranii Primului Război Mondial și urmașii acestora, care primiseră câte un lot de pământ pe care să-și ridice o gospodărie, drept răsplată pentru serviciile aduse patriei în timpul războiului. De aceea, cartierul a primit numele de „Apărătorii Patriei”. Numele străzilor au fost așezate dintru început în amintirea celor care au căzut în luptele pentru întregirea României Mari, urmașii acestora solicitând autorităților locale ca memoria eroilor să fie păstrată și în acest fel. Astfel că, până astăzi identificăm străzile Erou Holuț Emil, Soldat erou Ionescu Gheorghe, Soldat Ion Ristea, Soldat Ion Enache, Fruntaș Dumitru Dumitru, Caporal Petre Costescu, Caporal Marin Grigore, Sergent Ion Iriceanu, Sergent major Dumitru Samoilă, Sergent Gheorghe Condurache, Sergent Nicolae Florescu, Sergent Dumitru Lătărețu, Sergent Ion Pechiu, Sergent Orgu Tănase, Căpitan Constantin Vasilescu. Sunt numele eroilor Primului Război Mondial rămase în conștiința locuitorilor cartierului, mulți dintre ei provenind din familiile celor care s-au așezat aici și au impus denumirea arterelor nou sistematizate pentru păstrarea memoriei acestora și a momentului întemeierii cartierului.
Alte străzi ale zonei amintesc despre locul de obârșie al întemeietorilor, păstrând vie amintirea originii lor din toate provinciile României Mari. Străzile cu numele Câmpeni, Poieni, Plaiul Foii, Boian, Muntele Mare sau Dealu Bistrei (amintind de localități din Transilvania), Comișani, Cătrunești, Cetatea Poenari sau Râul Vedea (împrumutate de la omonimele lor din Țara Românească), dar și Dălhăuți, Blândești, Bordești, Rediu sau Muntele Lung (care amintesc despre așezările din Moldova) sunt mărturii vii ale provenienței primilor locuitori de aici din toate provinciile istorice ale țării.
Dorobanți
Actualmente este cunoscut drept unul dintre cartierele cele mai înstărite și mai dezvoltate, însă lucrurile nu au stat mereu așa. Dorobanțiul este o zonă încărcată de istorie, dovadă că bucureștenii locuiau aici încă de la 1800. Pe atunci, însă, Dorobanți era o simplă mahala, fără cafenele, restaurante, locuințe cochete și mașini de lux.
La început se numea Ulița Herăstrăului deoarece lega zona Herăstrău de restul Bucureștiului. Denumirea de Dorobanți a fost atribuită datorită trupelor de soldați care executau instrucția în zonă, și a intrat în vigoare din 1878, de la finalul Războiului de Independență.
Cotroceni
Un alt cartier vechi și cu însemnătate pentru istoria Capitalei este Cotroceni, al cărui nume provine, potrivit istoricilor, de la verbul „a cotroci”, care înseamnă „a adăposti” sau „a scotoci”. Până ca această zonă să devină moșia lui Șerban Cantacuzino, care a construit aici mănăstirea Cotroceni, deasa pădure a Cotrocenilor a reprezentat locul perfect de ascunziș pentru tâlhari și haiduci. Aici se află și Palatul Cotroceni, reședința Președintelui României, care a fost ridicat la finalul secolului XIX pentru Regele Ferdinand.
Balta Albă
Primele atestări ale cartierului Balta Albă provin de la începutul secolului al XIX-lea, perioadă în care Bucureștiul fusese devastat de o epidemie de ciumă bubonică. Cadavrele contagioase ale celor răpuși de boală erau aruncate și arse în groapa cu var a cartierului. Când ploua, varul din gropile comune ieșea la suprafață și forma bălți mari albe.
Aviatorilor
Numele cartierului Aviatorilor are o origine simplă și mult mai veselă decât cea a cartierului Balta Albă. Denumirea provine de la impunătoarea statuie construită în timpul domniei lui Carol al II-lea pentru a omagia sacrificiile făcute de „eroii aerului”. Una dintre cele mai frecventate zone din cartier este Piața Charles de Gaulle, un rond aflat la intersecția a trei cartiere – Aviatorilor, Floreasca și Dorobanți.Mare parte din locuințele din acest cartier au fost ridicate în anii ’80, din inițiativa lui Nicolae Ceaușeșcu, care dorea realizarea unui cartier pentru militari, polițiști și aviatori.
Titan
Deși, cândva, era doar un cartier mărginaș, cartierul Titan găzduiește în prezent o parte însemnată a locuitorilor Capitalei, fiind o zonă cu multe blocuri și spații verzi. Numele acestui cartier provine de la o fabrică de ciment ridicată în zonă la începutul secolului XX, care la rândul ei fusese numită cu puțină inspirație din mitologia greacă – titanii erau fiii lui Uranus și ai Gaiei.
Crângași
Cu una dintre cele mai lesne de deslușit denumiri – Crângași provine de la crâng, deoarece această zonă era o pădurice, o prelungire a Codrilor Vlăsiei. Deși acum aproape 200 de ani s-au găsiti aici monede romane, precum și un cuptor antic, la acea vreme aici erau doar 5 gospodării. Fluxul mare de locuitori a venit odată cu includerea Crângașiului în Capitală, în anii ’20, când zona a fost populată de familii nevoiașe.
Tineretului
Înainte de sistematizare, cartierul purta numele de Cărămidarii-de-Jos, din cauză că în secolul XVII aici se găsea pe jos un amestec de lut și nisip din care se făceau cărămizi.
Denumirea de Tineretului a fost introdusă în 1985-1986, odată cu sistematizarea zonei, construirea Palatului Copiilor, și amenajarea Parcului Tineretului, amenajat în anii 1970 de tinerii din școlile și fabricile din zonă.
Obor
Caracterizat astăzi de piața care-i poartă numele, cartierul Obor se numea „Târgul de Afară” sau „Oborul de vite”. Din zonă comercială, istoria l-a transformat în locul unde erau spânzurați cei condamnați la moarte. Aceste practici au ținut până în 1870, când domnitorul Grigore Ghica a interzis această practică. La șapte ani distanță, țăranii care veneau la Obor să-și vândă produsele au ridicat „Crucea Negustorilor” pentru a sfinți acest loc. Această cruce a fost mutată în sectorul 2 în anul 2009 de primarul de la acea vreme și a fost redenumită în „Crucea Independenței”.
Giulești
Deși în ziua de azi Giulești nu este un cartier care oferă extrem de multe puncte de atracție, istoria acestuia este aparte, deoarece aici au locuit oameni în urmă cu mii și mii de ani. Format prin unirea a două sate: Giulești-Sârbi și Giulești-Țigănia, acesta a crescut exponențial în perioada comunistă, odată cu construirea blocurilor. Arheologii au descoperit însă aici rămășițe ale culturii Giulești-Boian, care a locuit pe aceste meleaguri în mileniul 4 î.Hr.! Această cultură aparține neoliticului, iar primele dovezi ale existenței sale au apărut în 1867, pe teritoriul Brașovului de azi. În anii ’40 zona se numea Comuna Urbană Marele Voievod Mihai, iar până în 1952 a purtat numele de 16 Februarie.
Pajura, Crângași, Militari sau Drumul Taberei
Abia după Primul Război Mondial, cu noua lege administrativă, în 1926, apar primele comune suburbane, care rămân comune suburbane până la începutul anilor ’50, când o nouă lege administrativă le înglobează în oraş, mărindu-l. Şi avem noile cartiere, cum au fost urbanizate după anii ’60: Balta Albă, Militari, apoi Apărătorii Patriei, sau cartierul Pajura, făcut de la zero, lângă Dămăroaia, care era un sat. Nu mai vorbim despre Griviţa, de Crângaşi, care erau niste cătune.
Militari, de la care şi-a luat numele viitorul cartier, a fost o comună, iar Drumul Taberei era, până în anii ’50 – ’60 poligon de tragere, de aici denumirea de mai târziu. Comuna Militari nu era neapărat un spaţiu locuit de veterani de război, cum a fost Dămăroaia, de pildă, sau Apărătorii Patriei. Dar erau şi angajaţi ai serviciilor militare de rang inferior. O comună obişnuită. În schimb, Şoseaua Pandurilor nu e legată de o aşezare, ci de un culoar de intrare şi părăsire a oraşului în timpul lui Tudor Vladimirescu.
Ghencea, Dristor, Giulești
Cartierului Ghencea are legătură cu biserica, anterioară cartierului şi care, prin tradiţie, aminteşte de ctitorul lăcaşului de cult, un arnăut de origine albaneză Ghenci-Aga, aga fiind, de fapt poziţia lui militară”.
Dristor nu are legătură cu măcinarea făinii sau a mălaiului. Nu uitaţi că pe linia Dunării era oraşul Dârstor, care astăzi este Silistra şi erau drumuri comerciale care legau Bucureştiul de linia Dunării. Pe cale de consecinta avem şi Şoseaua Giurgiului , Şoseaua Olteniţei (candva aveam şi Şoseaua Brăilei), Calea Vergului, (pe vremuri aveam si Calea Craiovei, care ducea spre Drobeta), Calea Rahovei (după Războiul de Independenţă).
În ceea ce priveşte denumirea Cartierului Giuleşti, acesta susţine că vine de la boierii Giuleşti care aveau un domeniu în zona respectivă. A fost un domeniu al Giuleştilor. Erau mai multe sate. Unul locuit de oameni liberi aduşi de peste Dunăre şi care erau manufacturieri, meşteşugari de toate felurile, era Giuleşti Sârbi. Apoi mai era un sălaş de ţigani, Giuleşti Ţigănie, care-i lucrau boierului pământurile. Era un domeniul mult mai întins, de unde Calea Giuleşti, care lega oraşul de acest domeniu. Practic, el intră în denumirea urbană a corpului Bucureştilor abia după ce, în a doua decadă a secolului al XIX-lea, acest spaţiu intră pe deplin în proprietate publică, adică dispare după Reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza. Acest domeniu intră în proprietatea statului pentru că prin reformă n-au fost secularizate doar averile mănăstireşti, ci şi o bună parte a proprietăţile latifundiare.
Vitan si Pantelimon
Cartierul Vitan îşi trage numele de la un proprietar al zonei, domeniul acestuia devenind un sat şi ulterior o comună suburbană, în timp ce Pantelimon vine de la domeniul ecleziastic cu acelaşi nume al Mănăstirii Sfântul Pantelimon.
Sa nu uitam şi de „cartierele etnice ale Bucureştilor„, precum cel evreiesc, mahalaua grecilor sau a albanezilor.
Aceste cartiere etnice au devenit astfel în câteva generaţii. Alături de Cartierul Evreiesc, foarte dinamic tot timpul, încă din secolul al XVI-lea, a mai fost zona locuită de băraţii unguri, în jurul Bărăţiei catolice, a mai fost Mahalaua Grecilor, în zona veche a oraşului, cu o biserică a lor, care nu mai este, şi pe locul acela se află Palatul Dacia România, fostă societate de asigurări ridicată în 1870. A mai fost şi o mahala a albanezilor, în zona Parcului Izvor, care a dispărut la sistematizare, la începutul secolului al XIX-lea. Şi bulgarii aveau un spaţiu al lor, dar cu precădere înspre Popeşti-Leordeni, bulgarii pavlikeni, de confesiune catolică. Ei emigrau din Balcani sub presiune turcească.